Sensul in Viata – Partea I

Ideea acestui articol am avut-o dupa ce am discutat cu multe persoane despre: idealurile si sensul vietii lor….Ca sa raspund acestor intrebari provocatoare( atat cat ma pricep) nu ma voi referi numai la aspectul psihologic al problemei ci voi apela si la aspectul spiritual si filozofic.

Cine a hotarat ca omul trebuie sa invete o meserie si sa lucreze pana la adanci batraneti?

Cine altul decat el, omul!…s-a luptat cu stihiile naturii, a descoperit uneltele din piatra…a descoperit focul…si uite asa a ajuns si-n spatiu cosmic. Cred ca activitatea in munca a omului este stratificata arhetipal. Uneori trebuie sa inveti mai mlte meserii, intr-o viata. Pe unele le inveti si le practici cu placere, altele ti se impun de familie, societate… Sunt oameni care, cu trecerea timpului isi descopera noi aptitudini si manati de cunoastere vor invata, indiferent de varsta. Albert Einstein spune ca: omul invata toata viata, “de la nastere pana la marea plecare”. Altii nu sunt interesati sa invete, nici la tinerete, nici la batranete…ce sa faci cu atata stiinta, ca oricum in tara asta nu se plateste inteligenta (sigur este o scuza), apoi  catre pensie ce-mi mai trebuie? la varsta mea! …asa se face ca sunt oameni care traiesc din amintiri, oameni acuzatori, conservatori…ii auzi spunand „pe vremea mea!”…. oferindu-si rar o favoare sufleteasca.

Unii oameni considrea ca muncind asa, ca nebunii…. pierd splendoarea vietii, trairea ei in adevaratul sens.

Sau: De ce trebuie sa te casatoresti si sa faci copii? Implicarea intr-o astfel de relatie nu este prea mult? Cand mai traiesti si pentru tine?

Tinerii de astazi au atatea dileme!

Perpetuarea vietii inseamna copii, inseamna implinire personala, inseamna dragoste(cel mai nobil sentiment) caci liantul intr-o familie este iubirea, ea este aceea care-ti da aripi …sa poti zbura mai usor in viata, trecand peste greutati. Iubirea te reinventeaza, te renaste, intr-o relatie, daca( din pacate –daca) telurile partenerilor sunt comune. Fara iubire de semeni, fara dragoste intr-o familie, viata nu-si gaseste sensul. Caci sensul est bunul moral, spiritual, nascut intr-o familie si perpetuat prin copiii sai. Foarte multi oameni care nu au avut si care nu au crescut un copil, spre batranete regreta acest fapt.

Alte intrebari de genul:

De ce nu te poti plimba in toata lumea, toata viata?…. sa fac numai ce-ti place! Eu ma intreb de unde ar veni aceasta dorinta, aceasta placere, ca sa stiu sa raspund.

Si intrebarea ce-a mai mare, este:

Dumnezeu  are un plan cu noi?  De ce cu unii este bun si cu altii nu?

Eu vad planul lui Dumnezeu prin, ceea ce pot face eu in aceasta viata, aici ma refer la activitatea mea profesionala, la modul cum ma implic in societate,la responsabilitatea pe care o am, la educatia pe care o dau copiilor mei, si de ce nu la activitatea mea…. literara, spirituala….Cum mi se raspunde de catre semeni? Fiecare raspunde la nivelul sau….nu am multe asteptari, dar pe fiecare raspuns il consider demn, daca el este decent. Niciodata nu astept ca cineva sa faca ceva pt mine ci ma implic sa-mi rezolv problemele atunci cand ele apar. Nu lasa sa treaca prea mult timp, pt.ca va fi tardiva si nepuntincioasa rezolvarea.

Si uite ca ne referim la Sensul Vietii, acceptand in discutia noastra doua planuri, sau doua moduri ce dau un sens.  Interpretand sensul: Intr-un mod teluric si intr-un mod cosmic, sa zicem. In cazul in care ne referim la un sens cosmic al vietii, atunci ii vom da o valoare transcendentala. Lipsa de a crede in transcendenta ne marginalizeaza si ne tine ancorati in teluric si-n dorinte trupesti, materiale. E drept ca nu toti oamenii se pot ancora la transcendenta, nu toti oamenii o pot simti, dar unii o accepta, fie ca si  pe o parere.  Pentru alti oameni transcendenta ramane o ipoteza revoltatoare, un fel de magie a zilelor noastre. Si uite asa o multime de intrebari cu sau fara sens…caci tot suntem la capitolul Sensul Vietii.

Cred ca primul sens in viata ne este dat de familia in care ne nastem si crestem…acolo vedem si invatam valoarea si sensul vietii, acolo ne formam si noi un sens, un tel. Alaturi de darul atasamentului, in ladita de zestre a fiintei umane, parintii mai pun si puterea de a da vietii un sens. Primul om care ne invata primul pas, cum sa ne ridicam biped ar fi mama, deci mama este un sens al vietii noastre. Si tata este cel care da sensul urmator. Este cel care ne desprinde de mama si ne invata un alt mod de a fii in mijlocul oamenilor. Din aceasta cauza cei doi parinti sunt obligatoriu necesari in dezvoltarea normal a copilului, a adolescentului . Daca parintii nu sunt cu tine de la cine inveti? Bunicii…si ei sunt buni daca, stiu sa fie afectuosi si educativi in sensul actual si nu al vremurilor lor.

Sunt parinti care spun: nu am timp, trebuie sa muncesc, plec dimineata cand copilul meu doarme si vin seara tarziu, cand din nou doarme. Ce mai poti sa spui in fata acestei afirmatii?  Intrebarea: Cat timp petreci alaturi de copil? Ar fi lipsita de sens, asa cum lipsita de sens este si munca pe care o prestati, pt copilul vostru. ..ca el sa aiba cand va fi mare. Si pana atunci? El nu va aprecia efortul muncii voastre, pt. ca munca va rapeste apropierea. Necomunicand veti devein niste straini, incercand sa cumparati intr-un fel, iubirea copiilor. “Lipsa sensului in viata conduce la nevroze existentiale,” spune psihoterapeutul Viktor Frankl. Cred ca fiinta umana are nevoie de sens…altfel  am fi, sau am trai numai vegetativ. Sensul in viata ne umple de dorinta,  de a ne implini fiinta: spiritual, sufleteste, si fizic, … de a face ceva maret prin care sa ramanem in memoria celor ce ne cunosc(macar).

Traiesti pt. a-ti atinge scopul. Acest scop ne inalta si ne  determina sa fim si sa dorim a fi mai mult decat suntem. In tinerete chiar crezi ca esti vesnic!  Chiar spui ca ai timp sa le faci pe toate…si uneori traiesti in prea mult timp liber,sau prea multa huzurgeala (spuneau bunicii mei) sau in criza de timp. Pe masura ce timpul te poarta in viata si ajungi la maturitate…sau la varsta a 2-a, a- 3-a, constati ca el, timpul este ireversibil, nu prea mai este disponibil pt tine si chiar daca fortezi usa sa –I dai voie sa intre la tine, aproape ca nu-l poti intampina. Si uite cate mai aveai de facut! Ca puteai sa faci mai mult si viata ta ar fi fost altfel! ar fi avut alt sens. Cine te-a inpiedicat sa faci? Uneori credem in predestinare si ne mintim, adormindu-ne suferinta, cu : asa a fost sa fie. Alteori ne luam la tranta cu hazardul si uite ce a iesit!

Concluzionand sensul vetii, putem spune:

Atunci  cand vorbim de sensul vietii ne gandim la: rost, scop, menire. Viata fara sens echivaleaza cu: viata fara rost, traita la intamplare, sau cum spune proverbul “ce da Dumnezeu”. Ce s-ar alege de noi traind la intamplare?

Vorbeam la inceput de cele doua sensuri: sensul cosmic si sensul teluric  fiecare cu energia sa: sensul cosmic cu energie Yang, sensul telluric cu energie Yin , cele doua energii se intrepatrund si-l mobilizeaza pe om in viata sa, in cautarile sale( daca ne referim la filozofia taoista). Cele doua sensuri prin dinamica lor sunt indispensabile unul pt altul, adica sensul cosmic se poate manifesta prin trairea fizica, iar sensul fizic nu ar fi posibil fara suflul cosmic. Si uite asa cele doua sensuri nasc in clepsidra ceierului, mintea umana, a carei cognitiva este unica in felul sau, speciala pt fiecare individ.

Daca sensul teluric este strict biologic si personal, sensul cosmic se refera  si la o orientare spirituala cu radacini in traditia religioasa specifica fiecarui om. Aici putem vorbii de influente ale religiilor: hinduse, budiste, mozaicana, crestina, islamica, si care dau la randul lor un sens  vietii, pentru ca ele ne propun o dezvoltare a Sinelui nostru. Psihanalistul C.G. Jung a spus ca:” omul trebuie sa completeze creatia lui Dumnezeu, fiind astfel cel de-al doilea creator.”

Dar mintea nu este numai cognitiva si rationala. Mintea este si senzitiva si emotionala, este si creativa. Astfel apare din aceasta perspectiva ,sensul vietii in care omul este o farama de Dumnezeu, iar scopul sau este acela de a atinge perfectiunea, prin creatiile sale, prin emotiile sale, caci Dumnezeu este perfect. Aici intalnim o multime de probleme…unele pot deveni patologice. Dorinta de perfectiune….Identificarea cu Dumnezeu….sacrificarea … asumarea in aceasta viata sa faci mai mult decat poti….( principiile aceste nu sunt valabile la toti oamenii). In antichitate Aristotel spunea ca Dumnezeu nu este altceva decat:” Gandul care se gandeste la tine”. In antichitate… cati ani au trecut deatunci!  Astazi pt. multi dintre semenii nostri Dumnezeu a murit demult, nemaifiind nici gand, nici tata, nici energia universala si–n locul sau a aparut New Age, sau black hole. Si uite ca aici incepe… o criza existentiala.

Crezi ca poti avea un sens in viata fara latura spirituala? Sensul in viata nu este aidoma semnului de circulatie pus pe-o strada, care-ti spune: sens unic sau obligatoriu inainte. In relatia cu timpul si necesitatile noastre sufletesti, sensul  il poti schimba. Poti sa-i dai vietii tale un alt sens, daca consideri ca pt tine este mai bine, daca stii sa te apreciezi si stii ce poti.

Va urma…