Pe vremea sa Freud considera mecanismele de aparare ca pe niste fenomene constiente, prin intermediul carora pacientul se putea apara de evenimente traumatice si de pulsiunile din viata sa. Uneori erau considerate ca procese pozitive ce au menirea sa inlature disconfortul sufletesc.
Cu timpul si datorita experientei sale de clinician si psihanalist, a constatat ca aceste mecanisme de aparare, se manifestau de cele mai multe ori inconstient, drept pentru care sunt mai greu de recunoscut si in travaliul terapeutic.
Anna Freud considera mecanismele de aparare ca pe niste ”mijloace psihologice” care permit neutralizarea situatiilor dureroase si prevenirea deranjamentelor ce pot apare in viata unui om, astfel marindui capacitatea de rezistenta a organismului.
Carl Rogers (psihoterapeut, intemeiatorul psihoterapiei centrata pe persoana) considera ca mecanismele de aparare au potential negativ deoarece conduc la impiedicarea cresterii spirituale si determina “eul” sa fuga de problemele sale, acesta nemaiputand evolua in sens pozitiv deoarece personalitatea sa, se conserva la acest nivel. Pretul pe care-l plateste eul (aceptand aceste mecanisme de aparare) este deformarea imaginii de sine, deformarea perceptiei despre lumea exterioara, astfel se formeaza un lant de percepte gresite.
Cu timpul, Eul (tot fiind in garda ca sa se poata apara) isi va diminua puterea, devenind astfel mai vulnerabil in fata stresului, deci persoana va deveni: stresata, anxioasa, agresiva, cu tendinta spre adictii si chiar suicid.
Modul de manifestare al acestor mecanisme de aparare il gasesti in comportamentul uman, uneori prin negarea intamplarilor, iar in cabinet il observi la pacientul/clientul care intarzie frecvent la sedinte (sau si le amana inventand diverse scuze), uneori apare o indispozitie in comunicare (astepti sa spuna ceva si de aici sa plecati….tace, se gandeste, tuseste…si incepe sa-ti spuna ca el nu vede cum aceste sedinte ii vor schimba intr-un sens pozitiv viata) sau isi manifesta rezistenta in felul cum sta pe fotoliu (incordat, strans, crispat… ca nu cumva sa-I scape ceva din taina lui).
Constati ca de fiecare data doreste sa vorbeasca numai de anumite moment ale vietii sale iar despre alte perioade (ex adolescent…maturitate) nu doreste sa discute, se apara spunand ca in acea perioada a avut o trauma despre care nu vrea sa vorbeasca, caci dupa aceea viata sa va fi bantuita de amintiri chinuitoare.
Din punct de vedere al lui S.Freud, nevroza este bazata pe mentinerea secretului, iar interdictia de a vorbi despre secrete, duce la izolare. Astfel persoana se izoleaza creindu-si mecanisme de aparare. Un mecanism de aparare este chiar boala, pentru ca persoana isi reprima sentimentele in loc sa si le exprime si astfel apare somatizarea. Terapia cu astfel de client este dificila pt ca pastrarea simptomelor fizice si emotionale si neimplicarea in trairea momentelor care le-au produs, nu face posibil katarsisul. Clientul se apara de suferinta fugind in tot felul de activitati sau relatii nesemnificative, pt situatia data, creind astfel noi formatiuni defensive cu rol de adaptare la situatia nou creata. Aceasta este o strategie inconstienta a clientului/pacientului. Clientul nu stie ca prin rezistenta, de fapt el isi apara informatiile de care are nevoie in contextual terapeutic, ca sa scape de problema sa. Acest gen de client luptator, aparator vehement al trecutului sau, necesita o atentie deosebita din partea psihoterapeutului.
Atunci cand un client spune: „Nu vad cum ma puteti ajuta…!”,i se raspunde prin:
Psihoterapia are un mod propriu de functionare si specific fiecarui client. Da–ti voie sa participi la acest travaliu si cu timpul vei constata. Oamenii vin intr-un cabinet de psihoterapie din diverse motive: sa se cunoasca mai bine (sau in dezvoltare personala) sau cu diferite afectiuni( anxietate, fobie, depresie, atac de panica…etc) dar vin si cu dorinta de a schimba ceva, exemplu : relatia de cuplu, relatia cu partenerii de serviciu….sau de a renunta la un comportament,exemplu: alimentar, adictii.
Uneori vin din propria lor initiativa, alteori trimisi de familie, prieteni. Unii spun ca ei nu au nici o problema si nu stiu de ca apropiatii au hotarat sa-I aduca aici. Si uite ca terapia incepe…dar pe parcursul ei constati ca au ganduri ascunse, in sensul ca: ar fi bine daca ar mai pastra ceva din vechiul obicei…si intr-un fel mascheaza rezistenta. Multi au teama de schimbare, teama de nou si uite asa proverbul: „rau cu rau, dar mai rau este fara rau” isi face aparitia. Oamenii se agata de comportamentele lor nedorite avand scuza ca: nu cunosc altele, nu se simt in siguranta daca renunta la ele si ceva trebuie sa puna in loc. Unii refuza chiar sa mai vina la terapie de teama schimbarii…deodata constata ca nu mai au timp si ca vor reveni in viitor. Constiente sau inconstiente, rezistentele intervin pt. a proteja- Eul- de dezvaluirile dureroase ce pot apare in terapie. Cu trecerea timpului si parcurgerea unui numar de sedinte de terapie, clientul devine mai putin rezistent la suferinta emotionala, cauzata de trauma si-si va putea invinge rezistentele psihologice. In cadrul sedintei de terapie, clientul/pacientul este indemnat sa vorbeasca liber despre orice ii vine in minte, sa-si exprime gandurile( fie si metaphoric) sa-si povesteasca visele, deoarece acestea ofera informatii despre dinamica inconstientului lor. Sunt situatii cand crezi ca ai scapat de rezistente, dar ele reapar.
Rezistentele( in cazul in care clientul doreste) pot fi controlate prin intelelegere si empatie din partea terapeutului, dar si prin diverse metode (clarificarea, reinterpretarea..jocul de rol) si astfel anumite aspect neplacute din viata care erau indosariate in inconstientul personal (cauzand chiar nevroze) pot trece in constient si in acest moment apare insight-ul (iluminarea).
Trebuie subliniat faptul ca rezistenta in psihoterapie face parte din demersul terapeutic si nu trebuie sa sperie nici pe client nici pe terapeut. Clientul trebuie pregatit in timp pt schimbare, pentru ca si problemele au aparut in timp…si el sa aibe intemeiata motivatia schimbarii.
Psihoterapeut Luana Tudor
Deci nu e totul atat de simplu cum pare la prima vedere…Daca ne imbolnavim,nu ne-a imbolnavit :misteriosul X din cosmos”,ci chiar durerile noastre sufletesti,traumele noastre nespuse,nepovestite,nedizolvate,care sapa in noi si ne slabesc pe dinauntru….interesant ,foarte interesant.Si foarte adevarat,asa simt.
Mecanismele de aparare sunt o bucata din partea intunecata din noi.Ele sunt acea parte pe care daca nu o aducem la lumina, alturi de alte parti intunecate ale sufletului nostru, poate determina destinul nostru.
Interesant subiectul.Va rog , sa mai scrieti sa invatam si noi ce e bine si ce e rau.