Lada de zestre a fiintei umane – Atasamentul II

Este foarte important sa Intelegem atasamentul uman, pt ca in functie de el vom sti, cu ce persoana putem relationa mai bine. Atunci cand este necesar, intelegand persoana apropiata noua, aflata intr-o anume situatie limita, s-o putem ajuta. Sunt persoane care spun despre ele:

“chiar nu stiu de ce fac asta?”, sau

“cum de atrag in jurul meu numai persoane de genul acesta” Sau alte persone, spun:

“eu nu te inteleg pe tine”….” Cum a fost posibil?”

Asadar recunoastem la om, atasamentul sau, dupa comportament.  Putem vorbi de-o legatura afectiva transmisa din mama in fiica (fiu) de-a lungul generatiilor. Daca mamei ii este bine si copilului sau ii va fi, daca mamei, ii lipseste ceva si copilului sau ii va lipsi. Atunci cand mama nu primeste nici un ajutor din partea familiei sale, sau de la sot, ea va fi supusa unor situatii stresante, situatii ce se vor transfera si asupra copilului. La un moment dat, emotiile negative create de neintelegere se retrag, din sfera constiintei(mecanism de supravietuire) si de cele mai multe ori are loc o deplasare a dureri sufletesti, in corpul fizic. Cred ca ati auzit expresia:” ma doare sufletul…” Astfel tensiunea sufleteasca se converteste in durere fizica localizandu-se la nivelul unui organ, durere care poate persista pana la  cronicizare..Se spune adesea: asa copil mic si bolnav! S-au verificat oare legaturile afective dintre parintii lui, respective dintre bunici ..si apoi relatiile cu, copiii lor?

Ar fi necesar ca atunci cand apar problem de sanatate la copil, parintii sa se adreseze si unui psiholog. Pentru copil, mama este izvorul de energie ce adapa dezvoltarea sa emotionala, fizica si spirituala, este centrul universului sau existential, ce-l leaga prin atasamentul sau de lumea in care traieste. Si uite asa lumea care- I va primi pe copil, apoi pe adolescent, adult, va fi  buna sau rea…primitoare sau respingatoare….afurisita sau normala.

De multe ori ne intrebam in situatii cheie:

De unde luam energia necesara sa mergem mai departe?

De ce simtim ca meleagurile natale ne incarca cu energie?

De ce in situatii de restriste ne intoarcem la origini?

Si orice obiect cat de mic( care a apartinut copilariei noastre), declansaza in mintea noastra episoade frumoase si o stare placuta.  Sunt mecanisme functionale ale psihismului nostrum, apoi ale corpului uman, ce se declansaza printr-o vibratie emotional puternica si angreneaza apoi toata structura spirituala, sufleteasca si fizica. Inteligenta emotionala isi spune cuvatul.

Psihotraumatologia umana vorbeste intr-unul din principiile sale, ca: de multe ori cauzele imbolnavirilor fizice si chiar psihice sunt cauzate de tulburarile de atasament dintre mama si copil. Tulburarile de atasament dintre tata si copil sunt privite ca fiind complementare. Pana la aparitia teoriei atasamentului( a lui John Bowlby) erau cercetarile psihologice ale lui S. Freud, care spuneau ca: omul este predispus, la un complex de forte ce declansaza procese psihice, care se desfasoara in inconstientul si constientul sau.  In cazul bolilor psihice, oamenii nu se descurca cu aceste procese psihice, apar problem ca urmare a instinctelor si impulsurilor noastre sexuale, precum si agresivitate necontrolata. Odata cu aparitia teoriei atasamentului, psihologia a dat o valoare f. importanta acesteia, mergand pana la sustinerea idei ca, comportamentul nostrum isi are originea in relatia de atasament dintre mama si copil. Rolul tatalui in aceasta relatie isi face prezenta ceva mai tarziu.  Situatiile de separare dintre mama si copil cel putin pana la varsta de I an, nu sunt private cu ochi buni de cercetatorii in domeniu psihologiei pediatrice. In copilarie separarile pot fi diverse. De la dorinta mamei sa-si inceapa mai devreme activitatea profesionala, la plecatul copilului, fie la gradinita sau la bunici. Sunt si situatii mai dureroase cauzate de divortul parintilor, sau decesul, si nu in ultimul rand, datul copilului spre adoptie, sau plasament. Psihologii sustin ca separarile dintre mama si copil inaintea varstei de 3 ani nu sunt recomandate. Daca situatia de separare este realmente necesara atunci copilul va fi incredintat unei personae de incredere si care la randul sau are un atasament sigur, fiind o persoana stabila afectiv, capabila sa ofere copilului o protectie maxima( jucand rolul de mama substitutiva). Aceeasi calitate trebuie s-o aibe si doica. Studiile au demonstrat ca separarea copilului de mama sa mai devrene de varsta de 1 an, determina tulburari afective la copiii, acestia vor dezvolta un atasament nesigur, asociat cu agresivitate fata de ei si fata de alti copii, mai ales in jurul varstei de 3-8 ani. Riscul de agresivitate se va mentine mergand catre adolescenta. Si parintii stresati sau dezorganizati, dependenti(droguri, alcool) pot determina un comportament agresiv copiilor lor. Violenta familiala poate avea efecte negative asupra copiilor din acest mediu. Copiii din acest mediu vor avea un atasament dezorganizat, iar mai tarziu apar tulburarile de personalitate antisociale, insotite de violenta.

Atunci cand apare separarea parintilor prin divort si se disputa copilul, sau el va fi martorul scandalurilor iscate din divort, acesta nu se simte securizat, protejat, va manifesta tulburari de dispozitie, apatie, lipsa de concentrare, chiar depresie. Uneori manifesta furie, gelozie, traieste un amalgam de emotii contradictorii. Atunci cand parintii nu se inteleg asupra copilului cu cine va ramane copilul, cine-l va vizita si mai grav, cand copilul afla lucruri urate despre parinti din partea fiecaruia, acesta( copilul) se poate inbolnavi. Parintii trebuie sa-si manifeste dragostea lor neconditionata fata de copil, sa aibe acces la copil, in egala masura iar legatura de atasament cu tatal, trebuie pastrata.

Un caz aparte il constituie prezenta copiilor in plasamentul familial. Cu cat plasamentul se realizeaza la varste f. mici in jur de 3 luni este benefic pt. copil, pt ca figura de atasament mama sociala isi va pune amprenta asupra atasamentului sau. Daca plasamentul se realizeaza mai tarziu, dupa3 ani, copiii pot capata un atasament anxios evitant, cu risc in dezvoltarea unor tulburari psihopatologice( afectiv copilul s-a confruntat cu trairi de ruptura din familia biologica, va avea un comportament specific evitarii traumei). Acesti copiii au o stima de sine redusa, sunt incapabili sa primeasca dragoste si atentie din partea adultilor, sunt incapabili sa declanseze la adulti raspunsuri pozitive raportate la nevoile lor, astfel sunt considerati periculosi. Acest mod de a fi al lor ii face sa intampine dificultati in etapele plasamentului.

Un alt caz il constituie si copiii adoptati. Adoptiile precoce pana la 7 luni, sunt cele mai reusite. Sunt reusite pt ca figura de atasament va fi mama adoptive, dornica sa ofere copilului sau, toata dragostea. Cand copilul este mai mare, si dat spre adoptie exista riscul declansarii unor mecanisme de aparare, prin care-si vor masca fragilitatea emotionala. Este necesar sa I se spuna copilului de mic ca este adoptat.

O alta situatie este reprezentata de doliul pe care il suporta un copil, prin decesul unui parinte. In aceasta situatie reactiile copilului sunt diferite in functie de varsta sa. Familia care a mai ramas trebuie sa-I vorbeasca frumos copilului si  sa-l sustina, sa-l asigure de dragostea lor. Si nu numai de dragoste se poate vorbi in acest caz ci si de un atasament securizant din partea parintelui prezent, sau de o figura substitutiva. Altfel poate dezvolta comportamente anxioase, agresive. Problemele copiilor nu sunt numai ale copiilor ci sunt si ale famililor lor, in care impreuna au dezvoltat un tip de atasament. Familiile in care exista un copil, care “ are problem de…” trebuie sa se priveasca si ele insele, sa vada unde apare gresala, sa incerce cu ajutorul terapiei rezolvarea problemei. Uneori este un demers lung, alteori nu. De cele mai multe ori exista o cauza emotionala, care atunci cand se ajunge la ea, solutionarea este mai facila.

Va urma…