Acest sindrom descrie un tip aparte de comportament, întâlnit la o persoană (victimă), rapită sau abuzată fizic și psihic sau ținută captivă de un agresor. Cu timpul victima datorită unui blocaj fizic și psihic pe care-l face (în situații de stres intens), începe să-și simpatizeze agresorul, mergând până la identificarea cu el.
Sindromul Stockholm mai este prezent și la persoanele care au trăit situații limită, de exemplu: abuzuri in copilarie, abuzuri în viața de cuplu, confruntări cu situații foarte dificile (război).
Numele sindromului Stockholm provine dintr-un caz real.
A existat un jaf armat, făcut la o bancă din orașul Stockholm, august 1973. Mai exact 2 infractori au pătruns într-o bancă dorind s-o jefuiască și așa au luat ostatici, patru persoane ce lucrau la această bancă. Din păcate ostaticii au fost torturați fizic și psihic, amenințați cu moartea, de nenumarate ori. Poliția dând dovadă de multă perspicacitate a reușit să pătrundă în bancă dorind în primul rând să elibereze ostaticii (trei femei și un barbat). Surpriză, aceștia (ostaticii), se atașasera emotional așa de mult de agresorii lor, încat au avut puterea să-i apere pe agresori în fața echipei speciale de intervenție. Mai mult decat atat s-au opus ca ei (victimele) să fie eliberați, empatizand cu infractorii. După ce această faptă sinistră s-a terminat, ostatici nu au depus marturie impotriva jefuitorilor (agresorilor), iar una dintre ostatice s-a căsătorit cu un agresor.
Denumirea de sindrom Stockolm a fost introdusă de psihiatrul criminalist Nils Bejerot care a participat alaturi de poliție la eliberarea ostaticilor.
S-au identificat câteva aspecte definitorii ale sindromului Stockholm ce apar în condiții de stres emoțional puternic. Acestea sunt:
- Victimele ajung să aibe sentimente negative fată de autoritățile salvatoare;
- Victimele au sentimente pozitive, umane față de agresorii lor, de multe ori identificandu-se cu aceștia (mecanism defensiv, aparut din teama de violență);
- Victimele ajung să-l perceapă pe agresor ca pe un ins capabil de a efectua acte de bunătate (motivand că până la urmă nu au fost ucise, astfel devenind recunoscatoare pentru bunatatea agresorilor);
- Victimele îi consideră pe răpitorii lor, ca pe niste persoane generoase deoarece le ofera hrana, apa, intr-un cuvânt sunt grijulii la nevoile lor;
- Victimele sunt vigilente cu privire la nevoile rapitorului lor, dar nu-și mai sesizează propriile lor nevoi (se identifică cu agresorii).
Comportamentul agresorilor este unul demențial, în sensul că –și amenință ostaticii de multe ori cu moartea, dacă acestia vor încerca să fugă sau nu vor asculta de poruncile lor. De multe ori răpitorii agresează fizic și verbal ostaticii, luându-le actele, banii, astfel și libertatea. Ostaticii devenind dependenți total de agresor.
Ce se intampla cu cel agresat?
Psihologii au constatat că acest comportamnent nu se manifesta numai în cazurile în care o persoană este răpită, ci și în situații de relații abuzive fizic și psihic întâlnite la membrii unui cuplu dar și în cazul copiilor alienați parental. În situații de relații în cuplu, victima are reacții agresive (la rândul ei), față de cei care încearcă s-o salveze, găsind scuze permanent la comportamentul agresiv al partenerului său.
In cazul copiilor, datorita unui mecanism psihologic defensiv (teama de violență sau teama de a pierde dragostea unui părinte), se identifică cu părintele alienator și ajung să-l aprecieze (ce tare a fost tata!). In cazul acestor situații traumatice, copiii iși integrează teama, preluând comportamentul agresorului, comportament pe care-l va manifesta la maturitate.
La maturitate când ei devin părinți vor avea din pacate acest comportament ca și parinții lor, devenind agresivi (fizic, emotional), neimplicați în creșterea unui copil. Sunt situații în cazul adulților-victime, aceștia rămân alaturi de agresor și dupa ce au intervenit unii membrii din familie sau auroritatile (cu scopul de a-i salva).
Mai mult decât atât îi vor apăra pe aceștia în fața organelor legale și a semenilor, depunând mărturii false sau retragandu-si plângerea. De multe ori victima ajunge să traiască cu ideea că ea este vinovată de ceva (așa cum i se reproșează) și din această cauză merită să fie pedeapsită.
Sunt prin urmare abuzuri emoționale psihologice și fizice greu de îndurat, în cazuri de normalitate psihologică. De remarcat este faptul că din cauza acestor relații abuzive: fizic și psihic, persoanele abuzate rămân cu traume puternice uneori pe viață și ce-i mai rau este faptul că le acceptă. Poate fi înțeleasă această atitudine de victimă și acceptarea de a rămâne cu agresorul (în cazul cuplurilor), dacă ne gândim că starea psihică a victimei este deteriorată, aproape nu mai conștientizează ce li se întâmplă.
De fapt ce se întampla din punct de vedere psihologic?
Exista o teorie a disonanței cognitive (inventată de Festinger) ce stipulează că oamenii nu pot fi nefericiți mult timp și astfel în situații de agresare sau de răpire. Ei se apără printr-o dragoste purtată agresorilor (rapitorii) și mai mult decat atat se identifica cu ei.
O alta explicatie este dată de teoria evoluționistă, ce susține că de-a lungul timpului oameniii au trecut prin tot felul de situații limită, iar natura binevoitoare a avut un efect selectiv asupra unor gene din ADN, cu rolul de a adapta comportamentul uman la situațiile respective.
Putem vorbi și de simptomele sindromului Stockholm, acestea fiind foarte apropiate de cele ale stresului posttraumatic.
Acestea sunt:
- confuzie și dorința de izolare
- insomnii și de multe ori cosmaruri
- iritabilitate, furie, fobii (claustrofobie, agorafobie, teama de moarte)
- negarea realitații.
In relațiile interumane: aceste legături traumatice se manifestă printr-o serie de comportamente ce au la bază strategii de supravietuire, determinate și de legaturile emotionale aberante față de agresor. Agresor pe care victima îl percepe ca pe un salvator ce–i oferă o șansă în viață. Așa se întâmpla în cazul cuplurilor, în care unul dintre parteneri este abuzat fizic sau emotional. Victima nu-l părăsește pe agresor. Dacă persoane apropiate din anturajul victimei doresc să intervină, abuzatorul le limiteaza accesul. Izolarea persoanei abuzate este necesară pentru că ea trebuie să sufere, trebuie să știe cine este șeful.
Situația celui agresat este îngreunată și prin restricționarea acestuia la bunurile comune sau la bani care vor fi confiscați. Agresorul este atat de mișel încât se foloseste de banii victimei, lasând-o fără nici o resursă și astfel agresorul are o importanță. Sunt și situații (mai rare), în care abuzatorul poate amenința că se va sinucide dacă este părăsit. Dupa fiecare ieșire violentă fizic sau verbal, abuzatorul vine cu scuze prin care își exprimă regretul și promite că nu se va mai întâmpla. Promisiune uitată repede.
Ne putem întreba dacă acest sindrom poate fi tratat și vindecat.
Da, poate fi tratat în ședințe de psihoterapie. Dacă te confrunți cu o situație asemănătoare (de victimă), nu ezita să ceri ajutorul unui psihoterapeut. Din păcate agresorul nu conștientizează că are o problemă și nu acceptă psihoterapia.
