Ce ştim despre anxietatea de separare ?
Din punct de vedere psihologic, anxietatea de separare este cunoscută ca şi o tulburare, caracterizată printr-un sentiment de frică şi este prezenţa la copiii mici iar apariţia ei se simte atunci când copilul este separat de cei apropiaţi. Acest fapt se întâmplă pentru că emoţional (afectiv) copilul este foarte legat de părinţii săi şi de mediul său ambiental. Erik Hesse afirmă că începând cu vârsta de 9 luni copiii încep să–şi dezvolte calităţi diferite în relaţiile lor afective cu mama şi cu tată.
Anxietatea de separare este prezenţa în funcţie de situaţie, începând cu vârsta de 7, 8 luni şi o putem întâlni şi la vârsta de 2, 3 ani. Uneori se manifestă şi la vârstă de 5, 6 ani dacă copilul nu a fost dus la grădiniţă până la această vârstă. După această vârstă, copiii au capacitatea de a se obişnui cu persoanele noi ce intră în viaţa lor. Odată cu creşterea lor, copiii vor experimenta diverse emoţii, să spunem că ele sunt cauzate de noile experienţe oferite de vârstă şi care au rolul de socializarea şi adaptarea copiilor în societate. Copiii vor învaţă să se adapteze şi să se familiarizeze cu alte situaţii întâlnite în interiorul casei lor (exemplu: apariţia unui frate, a unei bunici) unde au un mediu familial cunoscut dar şi în exteriorul casei lor de exemplu la grădiniţă, şcoală, mai întâi în prezenţa părinţilor, apoi în absenţa acestora.
Trebuie să ştim că anxietatea de separare este de fapt o etapă (hai să-i spunem necesară) în dezvoltarea normală, a copilului. Aşa va învaţă el, să trăiască din propriile resurse şi bazându–se pe sine, dezvoltându–şi eul şi încrederea în sine.
Cauzele anxietăţii de separare sunt:
– În primul rând putem vorbi de cauze genetice, adică toţi avem tendinţe înnăscute de retragere şi izolare faţă de persoanaele şi situaţiile noi care apar în viaţă noastră. Copiii mici au o nevoie firească de o atenţie specială din partea părinţilor. Aşa vor învăţa şi vor înţelege importanţa părinţilor pentru ei.
– Mediul familial. Aici vom întâlni situaţii în care părinţii sunt hiperprotectivi şi excesiv de iubitori, iar felul acesta de a fi, al lor, determina dependenţă copilului faţă de părinte.
– Factorii de stress. Aici amintim divorţul părinţilor, grădiniţă, bonă, apariţia unui frate.
Cum se manifestă:
Atunci când el percepe că nu este în mediul sau familial sau persoanele dragi din mediul sau, pleacă, copiii plâng mult, nu vor să se desprindă din braţele părinţilor. Acest fapt se întâmplă deoarece el percepe un sentiment puternic de frică, de insecuritate, şi se sperie…
Sunt întâlnite frecvent simptome fizice de tipul: dureri de cap, de burtă, febra, urinări frecvente şi diaree. Uneori se manifestă comportamental prin: furii de exemplu: aruncă, sparge şi refuză de a face ceva, de exemplu refuză să mănânce sau să între într-un joc. Uneori mai apare sentimentul de vinovăţie şi copiii consideră o pedeapsa plecarea părinţilor.
Cum se soluţionează:
Părinţii ar trebui să–şi gestioneze propria-i anxietate legată de separarea lor faţă de copii. Au sentimentul (mai ales mamele perfecţioniste) că nimeni nu ştie mai bine decât ei problemele copiilor lor şi creează un sentiment de dependenţă faţă de copil, sentiment pe care copilul îl simte.
– Copilul va fi asigurat de fiecare dată, când este lăsat cu bonă sau la grădiniţă, că totul este bine, că este iubit de bonă sau de educatoare şi că ei părinţii se vor întoarce foarte curând.
– Părinţii le vor spune copiilor că-i iubesc şi că ei vor pleca la serviciu şi acolo au multă treaba şi nu pot avea suficientă grijă de ei, nu se vor putea juca împreună.
– La întoarcerea părintelui, acesta o va aprecia pe bonă în faţă copilului, spunând ce frumos s-au jucat ei, ce lucruri interesante au făcut împreună (toate acestea au rolul de a face copilul să prindă încredere în persoana ce i-a substituit părinţii).
– Copilul va simţi din partea bonei sau a educatoarei că este iubit, apreciat, va simţi siguranţă şi încredere ce vine din partea lor. Apoi să i se vorbească mult, să i se răspundă corect la întrebări, să fie stimulat şi să facă jocuri împreună (jocuri apreciate de copil). Relaţiile lor vor fi solide şi pline de încredere, deoarece aceste relaţii îşi pun amprenta în viaţă emoţională, a adultului de mai târziu.
-Copilul nu va fi dojenit pentru faptul că plânge la plecarea părinţilor (acest fapt iar amplifică frica). El va fi potolit şi i se va spune că este iubit şi părinţii se întorc cât pot de repede, până atunci va sta bona sau bunica impreună cu el, care-l iubesc la fel de mult.
Sunt situaţii când anxietatea de separare poate persista şi la vârsta de 6-7 ani. În acest caz va trebui mers într-un cabinet de psihologie, pentru stabilirea cauzelor reale ale anxietăţii şi pentru câteva şedinţe de psihoterapie adecvate.
Psih. Clinician specialist, psihoterapeut: Luana Tudor
