REALITATEA DIN JURUL NOSTRU

Pentru noi, fiintele vii, realitatea mediului inconjurator este constituita dintr-un amestec de senzatii si perceptii, reunite intr-o memorie ancestrala nascuta in noi, cu rolul de a ne ajuta in identificarea tuturor elementelor din aceasta lume. In faza primara a psihicului nostru, Eul (actorul principal care simte si isi joaca viata) se iveste din launtrul Sinelui (universul, astralul, divinul), aidoma unui ghiocel din pamant, ivit printre zapezi. Asa cum clopotelul-floarea ghiocel ramane legat de bulbul sau prin tulpina, tot asa si Eul ramane legat de Sine, formand axa numita de C.G.Jung axa Eu-Sine (un fel de cordon ombilical), cu un rol in mentinerea stabilitatii personalitatii noastre.

Sinele la care ne referim in cazul de fata, are puterea de a transcende Eul, ingloband zestrea arhetipala care ne ajuta sa ne adaptam mediului in care ne-am nascut si in care vom trai. Acest Sine sculptat in diverse simboluri arhaice, are capacitatea de a emana un mister profund, parfumat cu esente alchimice si este trait in launtru nostru ca si o manifestare a lui Dumnezeu. Din punct de vedere psihologic, Eul este centrul constiintei noastre dar si un organ executiv al Sinelui. Se intampla ca in prima jumatate a vietii noastre Eul sa se dezvolte puternic. Aceasta actiune de dezvoltare a Eului este foarte importanta pentru personalitatea noastra, deoarece ne ajuta sa crestem fizic si intelectual, sa invatam, sa dorim sa ne desprindem din sanul familiei de origine pentru a merge pe drumul nostru, sa fim apti si sa avem un serviciu din care sa ne procuram existenta, sa ne formam o familie proprie, prin casatorie, sa avem copii. Responsabilitatea Eului pentru propria-I persoana este mare, mai ales in prima parte a vietii. In a doua parte a vietii, pentru multi dintre noi, Eul isi recunoaste, asa numitul statut de subordonat in relatia lui cu Sinele. Pentru sanatatea psihica si pentru procesul de individuare, este necesara aceasta recunoastere.

Din punct de vedere al psihoterapiei integrative, Eul este acela care surprinde realitatea vietii si cunoasterea plenara a omului aflata in relatie cu Sine, dar si cu ceilalti oameni, si cu mediul inconjurator in care traieste. Omul devine capabil sa-si dezvolte functia reflexiva, adica de a imagina stari mentale in sine si in altii. Aceasta functie reflexiva a omului, ii ofera capacitatea de a conceptualiza: convingeri, atitudini, sperante, amagiri, sentimente. Omul este o fiinta bio-psiho-sociala iar pentru implinirea sa trebuie sa-si dezvolte cat mai mult toate aceste aspecte. In acest caz Sinele va avea doua dimensiuni care se afla in relatie. O dimensiune este formata din relatia Sine cu Sine, atunci cand vorbim despre Sine ca  subiect si o alta dimensiune, atunci cand Sinele apare ca obiect. Astfel cand vorbim despre Sine ca subiect, ne referim la Eul care observa, organizeaza si interpreteaza experienta mea si in acest mod construim Eul ca un concept despre mine, o reprezentare mentala a mea despre mine, cu modul meu de a actiona in aceasta lume.

Cand ne referim la Sine ca obiect, atunci vorbim de modul cum ne percepem noi in relatie cu alti oameni, aici avem si o perceptie a noastra oarecum subiectiva.

Pentru multi dintre noi redescoperirea autentica a Sinelui mai poate insemna si vindecarea ranilor interioare ale sufletului nostru. Sunt persoane care-l concep pe Sine, drept sufletul lor. Sunt persoane care vorbesc despre Sine ca despre Demiurg. Indiferent de modul in care este perceput Sinele el este o structura imateriala si care transcende fizicul.

De multe ori apare intrebarea:

-De unde vine suferinta?

Sau:

-Ce rol are ea in viata mea?

-Ce trebuie sa fac  eu sa ma eliberez?

Sa poti merge senin prin viata ai nevoie sa integrezi si sa vindeci anumite rani, unele familiale, altele personale. Vrem sau nu vrem sa acceptam, sunt experiente de viata ale familiei noastre care devin transgenerationale si sunt experiente individuale, traite in intimitatea noastra, in psihicul si corpul nostru. Astfel ca aparitia si evolutia unei boli este inseparabila de istoricul vietii noastre. Si asa devine boala logica, in sensul ca orice afectiune (sau boala) nu poate fi separata de sensul general al existentei umane si ea, boala isi capata statutul de a fi un mod de existenta al nostru. Foarte multe boli au la baza un conflict emotional-afectiv, cauzat de factori psihotraumatizanti, altele au cauze genetice. Sa vorbesti de acesti factori psihotraumatizanti ai familiei tale, este foarte greu.

Greu pt ca multi dintre acesti factori nu ai cum sa-I cunosti…nu ti-a vorbit nimeni despre ei poate din considerente devenite tabu sau din mentalitati dogmatice. Din pacate ceea ce nu este exprimat prin cuvinte, devine  dureros in corp si cu timpul, devine suferinta in suflet. De multe ori auzim expresia: ma doare sufletul!

-De ce a ramas suferinta unei actiuni urate, durere in suflet?

Simplu….pentru ca nu am recunoscut-o, nu am integrat-o, am dorit sa scapam de ea, facandu-ne ca am uitat-o….si apoi ce ne-au invatat parintii? Ca suntem puternici si nu trebuie sa suferim …(gresit). Da-ti voie sa suferi atunci cand apare suferinta….da-ti voie sa te bucuri cand viata iti ofera ceva frumos. Nu mai face pe stoicu, blocat si infirma in a-si arata multumirea…

Sa revenim la suferinta…  Si sa acceptam ca in timp o si uitam… Cum sa te lupti cu ceea ce nu cunosti? Sau ai uitat? Psihoterapia narativa spune ca poti sa-ti spui suferinta prin cuvinte, intr-un fel de poveste, caci viata noastra este o poveste, fie si numai pt a te elibera emotional. Am cunoscut personae care-si incepeau sedinta terapeutica prin expresia:

„-Cum sa spun asa ceva?

-Ce veti crede despre mine?

Asta s-a intamplat tare de mult!

Mai bine tac, nu ma ajuta cu nimic sa spun….astea s-au intamplat parintilor mei si eu am suferit alaturi de ei…dar a fost  demult!”

GRESIT, foarte gresit. Totul despre noi si despre viata noastra trebuie spus intr-o terapie, chiar si cele mai neinsemnate fapte, vise…. Terapeutul nu este o persoana pe care ar  trebui s-o impresionezi ca la teatru, nu-si face o parere negativa despre persoana aflata in terapie. Prin empatia de care dispune si alianta terapeutica pe care o ofera, terapeutul iti calauzeste pasii in redescoperirea ta de sine si in gasirea resurselor tale interioare sa poti face fata momentelor dificile si apoi sa mergi mai departe.

Din aceasta naratiune vezi ce aspecte ale vietii tale sunt intunecate si ce le determina sa ramana in continuare asa….ce poti face tu, sa le scoti la lumina?

In primul rand ele, ranile vor trece printr-un proces de  constientizate si acceptate, apoi de vindecare. Orice durere sau rana trebuie constientizata, altfel rana va avea un pansament, o masca sub care ne ascundem de lume, sa nu se vada suferinta, dar sub masca rana ne scoasa la aer se va mari in teritoriul sau si cu timpul, poate ucide.

Scriitoarea Lisa Bourbeau vorbeste despre existenta a cinci tipuri de rani:

-Rana respingerii, care poarta masca fugarului

-Rana abandonului, care poarta masca dependentului

-Rana umilirii, care poarta masca masochistului

-Rana tradarii, cu masca dominatorului

-Rana nedreptatii cu masca rigidului.

Daca vom da personalitatii noastre un feedback, aflam masca pe care o purtam, asa aflam rana (daca exista) pe care o avem. Nu este obligatoriu ca toti oamenii sa avem rani. Uneori avem mai multe rani, dar una sete dominanta. Uneori mai purtam masti si pentru a ne structura pe noi insine, pentu a ne constitui intr-o anumita forma in care speram sa fim acceptati de semenii nostrii, de a ne conforma cu ei. In sufletul nostru recunoastem ca in acest caz al mastii, se afla si o doza de prefacatorie prin care speram sa convingem ceea ce nu suntem in realitate. Aici poate fi o masca a comportamentului nostru.

Cu sau fara masca, vom recunoaste cum suntem de fapt, vom recunoaste si integra durerea, ne vom manifesta bucuria si emotia pozitiva, vom spune deschis ca-I apreciem pe cei ce au realizat ceva, le vom multumi celor care ne-au ajutat intr-o problema. Asa putem fi noi insine! De fapt nici nu este greu….sa incepem sa rescriem cum suntem de fapt…